stare

•November 2, 2012 • Leave a Comment

Degete stranii se intindeau

spre carnea speriata

de necunoscutul de sub unghiile ireal de lungi.

Am ramas totusi pe loc, sa simt atingerea

care durea ca un vis din diminetile mohorate

sau ca un ciob in ochiul constiintei nimanui.

Putem sa facem concurs de cine e mai scuzabil,

dar ne apartine starea de fapt.

Perisabil

•July 27, 2012 • Leave a Comment

Image

Azi in drum spre piata,

m-am impiedicat de trupul unui fluture albastru.

In timp ce imi trezeam vederea impietrita undeva in fibra indescifrabila a orasului,

s-a miscat cat sa imi poata sopti in ochiul stang cat de dor i-a fost de mine.

Ca un tatuaj viu, au crescut din mine trupuri de fiori reci…

la picioare imi sta fapta.

Am vrut sa imbratisez, sa vindec,

in schimb aripile sale albastre se scurgeau printre degetele mele ca nisipul unei clepsidre.

I ♥ soup

•September 3, 2010 • Leave a Comment

Din farfuria lui de supă  lipsea cu desăvârşire e-ul. Nu, nu, nu vorbesc de e-urile de care ne ferim mai mult sau mai puţin toţi. Era o supă alfabet, iar litera e nicăieri.  Zâmbi încurcat şi mai căută câteva secunde e-ul salvator. Îi aruncă o privire pe ascuns ca să vadă dacă scormonitul său în supă dăduse de bănuit, insă ea parea gânditoare şi nepăsătoare…

T     IUB  SC

Tresări!… Ştia asta, şi totuşi literele alea din paste o făceau fericită. Chiar mai  fericită decât o făceau datul în leagăn, baloanele din săpun umplute cu fum de ţigară sau ciocolata.  Zâmbi în sinea ei pentru că exact înainte să îl observe aranjând literele pe fundul farfuriei, îi venise aceaşi idee, doar că o alungase ca să nu pară copilă, şi în plus dacă el se apucase primul nu mai avea timp să îl prindă din urmă. Mai pierdu câteva fracţiuni de secundă întrebându-se dacă nu cumva îi citeşte gândurile (!?…) iar apoi se aruncă chicotind în braţele lui.

Daca dragostea e din hartie se sifoneaza!

•February 20, 2010 • 2 Comments

Uneori doare atat de tare incat uiti sa respiri. Iti cari resemnat rana din piept stiind ca lupta e pierduta si nu mai merita sa incerci pentru ca nimeni nu vrea sa castigi. De fapt nici macar nu este o intentie declarata… pur si simplu nu intereseaza. Nici tu nu mai vrei sa castigi… Asa ca te gandesti ca ar fi mai bine sa cauti in tine sau in cei din jur alte lupte care sa merite in final. Stii bine ca lupta ce ai pierdut-o a facut ca tot ce traisei in timpul ei sa se anuleze, sa iti para inutil si dureros si nu mai vrei asta.

Te incolteste totusi o teama ca s-ar putea pur si simplu sa nu mai gasesti pentru ce sa lupti. Si-atunci cauti, cauti prin sertare, prin poduri, prin buzunarele hainelor vechi, pe strada, pe sub urmele trecatorilor, printre penele porumbelului care are cuib sub acoperisul tau, cauti peste tot ca sa te gasesti, pentru ca numai daca te ai pe tine poti sa mai lupti si sa castigi. Asa ca iti smulgi de pe tine toate resturile luptei trecute! Te doare cand o faci pentru ca fiecare rest se smulge cu bucati din tine… dar asta e pretul. Sunt resturi si nu mai au ce cauta! Nu le mai poate folosi nimeni si nu le mai vrea nimeni. Le simti grele, pentru ca sunt monumente ale esecului tau. Poate doar sa pastrezi cateva pe care sa le poti revedea mai tarziu cand vei fi invatat lectia. Doar atat.

Nu e nimeni personajul negativ… nimeni… Doar oameni care cauta o lupta care sa merite pentru ei.

13 e ok..

•December 13, 2009 • Leave a Comment

Azi e 13, am mers cu autobuzul 13 şi îmi place expresia “ghinion pisica 13” pentru ca e un mod de a te declara ok cu ce s-a întamplat după parerea mea, dar în nici un caz nu cred că pisica sau numarul au vreo vina. De-asta mi s-a părut amuzant că in Germania, la pensiunea la care am stat nu exista numarul 13…  Aşa că fac o dedicaţie specială celor care cred că numarul 13 e vinovat…

Suflet şchiopătând

De trait – supin, miroase a banal

şi beau un pahar de instrucţiuni precise

„Cum să ajungi fericit”.

Să ajungi fericit unde?!

Ştiu! Păpuşa ce o primeşte oricine în prima zi,

ca să se joace cu ea până inchid ochii ultima dată!…

O caut pe a mea şi o dezbrac pentru că nu îmi mai place.

Îi pun o rochiţă brodată cu fiori

O pălărie pictată de un copil când era mare

şi pantofi care ştiu precis unde e pământul şi unde e cerul

dar nu strivesc nici pe unul nici pe celălalt.

Deci pană la urmă… cred că 13 e ok. Pam pam!

Nu intreba de ce

•November 9, 2009 • 1 Comment
Coco

Constantin Botezatu aka Coco

E atat de ciudat cand ti se da peste cap tot Universul, si tot ce credeai ca nu ti se poate intampla, tie sau celor dragi tie, ti se deruleaza in fata ochilor. Te face sa iti para rau pentru fiecare moment in care ai subestimat gustul mancarii, placerea de a face un dus fierbinte, mirosurile naturii, placerea de a sari, de a simti vantul prin par… Te face  sa-ti para rau ca ti s-a parut pueril/penibil sa dansezi in ploaie sau sa te mai dai pe leagan desi ai peste 20 de ani sau ca ai renuntat sa te intalnesti cu un prieten pentru ca ti-era lene sau ploua afara… Te simti mic si neputincios, si iti doresti  sa descoperi ca in desenele animate japoneze, ca ai cine stie ce puteri, ca esti cine stie ce ales…  si tu, tu vei  salva situatia.  Si cand totusi iti dai seama cat de putin depinde de tine,  nu-ti ramane decat sa iti doresti mai departe sa fie bine.

Imi vreau prietenul meu energic si cald inapoi! Atatea amintiri frumoase datorita lui… as putea sa imi umplu peretii camerei daca as avea o poza cu mine de cate ori m-a facut sa zambesc sau sa rad cu gura pana la urechi. La mare, la munte, aiurea prin Sibiu, in sediul AIESEC, la colindat, noptile albe de joc la Coco acasa, conferintele… Nimic nu e de dat, totul ramane aici! Abia astept si alte amintiri care sa le tina de cald celor mai vechi, asa ca asteptam revenirea in forta  Coco drag!  >:)<

http://constantin-botezatu.net

I want to be my own hero!

•September 7, 2009 • Leave a Comment
my hero can only be me

In fiecare dimineata la ora 6:30 imi suna ceasul cu aceeasi melodie pentru ca o alta nu suport sa ma trezeasca. Am acceptat-o pe-asta si eu alt efort nu mai fac! E destul ca sunt asa de amabila sa ma trezesc de fiecare data cand suna…

Timp de 40 de minute am ora de dans in autobuz datorita gropilor sau stilului de condus al soferului. E un dans cam haotic dar uneori ma amuza gandindu-ma cum se vede autobuzul plin cu oameni care dau din cap pe aceeasi melodie surda.

La servici, uneori ma pierd in fata monitorului, uit cu totul de el si ma uit in jur. Parca suntem niste copii care se joaca de-a firma… Atata tineret blocat 8 ore (cel putin) intr-o incinta cu lumina mai mult artificiala. Ni se fura tineretea minut de minut cu asteptari din atatea parti…

Alte 40 de minute de dans spre casa…

Cand trec pe podul garii tot timpul ma apuca un sentiment de imensitate, simt ca as putea sa plec oriunde, ca trebuie doar sa vreau, ca oricum fiecare adiere ma poarta putin cate putin si ma imprastie peste tot.

Apoi trec din nou pe strada mea, in reparatii  de jumate de an, unde ocazional se gasesc si deja obisnuitele personaje imbracate in salopete si cu vocabular plin de expresii de insultat/enervat femei fie ele tinere, fie si mai putin tinere daca au avut nenorocul sa se mentina… Deja se mai duce din magie insa tin bine cu dintii de ea ca sa nu se piarda pana ajung la loc sigur.

Acasa… televizorul deschis: stirile de la ora 5! Dumnezeule, opreste chestia aia!! Nu,nu. Sunt stiri.

Cand ajung in camera mea de cele mai multe ori magia de pe pod nu o mai gasesc si caut alta. Prin sertare, pe pereti, poate mi s-a ascuns vreuna prin par?… Dupa fotolii si in  dulap nu e, ca m-am uitat de 2 ori.

Nu imi convine ce mi se intampla. Recunosc ca e numai vina mea  si numai eu ma pot scoate din banalitatea asta lipicioasa. Nu e usor! Se ascunde peste tot si transforma entuziasmul in naivitate, visele in ganduri puerile, curajul in prostie, frumosul in scump si pe mine in programator.

Nu te invata nimeni sa fii fericit, sa te bucuri, chiar pe dos, te invata cum sa critici, sa vrei mereu ce nu iti trebuie, sa mori in tine ca sa te trezesti a fi un orcine.

Duca-se dracu tot ce am invatat pana acum. Vreau sa fiu fericita! Sa vad din nou frumosul oriunde vreau.